Congresul național de gastroenterologie și hepatologie – o platformă eficientă pentru schimb de bune practici între specialiști
- vizualizări: 58
Circa 400 de medici gastroenterologi, hepatologi, interniști, ecografiști, endoscopiști și alți profesioniști din domeniile conexe au participat la cel de-al VI-lea Congres național de gastroenterologie și hepatologie cu participare internațională, în zilele de 21 și 22 noiembrie 2025.
În debutul forumului științific, președintele Congresului Eugen Tcaciuc, șef al Disciplinei de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a menționat că evenimentul continuă tradiția consolidată a congreselor anterioare, reunind specialiști notorii din țară și străinătate, dedicați promovării progreselor în diagnosticul, tratamentul și cercetarea bolilor hepatice și ale tractului gastrointestinal.
„Congresul își propune să ofere un cadru amplu de schimb activ de experiență profesională și științifică pentru perfecționarea continuă și îmbunătățirea calității actului medical. Tematica celui de-al VI-lea Congres este complexă, abordând subiecte actuale din domeniul patologiei digestive”, a afirmat profesorul Tcaciuc.
Angela Paraschiv, secretar de stat la Ministerul Sănătății al Republicii Moldova (MS), a subliniat că forumul reprezintă o oportunitate pentru promovarea cercetării inovatoare, precum și consolidarea colaborării interdisciplinare. „Știința și practica trebuie să meargă mână în mână pentru a oferi pacienților cele mai bune soluții de tratament. Gastroenterologia și hepatologia sunt domenii vitale ale sistemului de sănătate, unde prevenția, diagnosticarea precoce și tratamentele noi, accesibile și în Republica Moldova, schimbă în mod real viețile oamenilor. În ultimii ani, progresele au fost remarcabile – de la terapii personalizate în hepatite virale la strategii integrate în managementul bolilor inflamatorii intestinale, sau a cirozelor hepatice. Ministerul Sănătății sprijină cercetarea și inovația, implementarea metodelor inovatoare, bazate pe dovezi, pentru a avea practici moderne și aliniate la standarde europene”, a declarat reprezentanta MS.
La etapa actuală, cei mai buni tineri aleg să fie gastroenterologi, fapt pe care îl atestăm la examenele de rezidențiat, unde concursul este foarte mare. USMF „Nicolae Testemițanu” va continua să fie un partener de încredere, va susține dezvoltarea gastroenterologiei și hepatologiei în Republica Moldova. Vom dezvolta noi programe pe măsura așteptărilor voastre, inclusiv de formare și educație continuă în domeniu ecocardiografiei abdominale, colonoscopiei, endoscopiei”, a accentuat conferențiarul universitar Marcel Abraș, prorector pentru managementul activității clinice la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Invitatul special al forumului – profesorul universitar Dan Dumitrașcu de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, România, Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că din anul 2008 vine cel puțin odată pe an în Republica Moldova și a remarcat o evoluție a gastroenterologiei. Profesorul român a rămas impresionat atât de buna organizare a Congresului, cât și de numărul mare de participanți, subliniind că va continua să susțină parteneriatul cu Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova, prin realizarea proiectelor comune de cercetare și a schimbului de experiență.
Evenimentul a inclus sesiuni plenare, prezentări științifice, ateliere interactive despre inovații în diagnostic și tratament și o lansare de carte. Printre subiectele puse în discuție se numără: Redefinirea succesului în colita ulcerativă; Atingerea de noi culmi în boala Crohn; Terapia integrativă bioactivă în tulburări digestive; Bolile autoimune ale sistemului digestiv; Boala de reflux gastroesofagian în 2025: provocări și soluții; MASLD transfrontalieră: de la patogeneză la management personalizat; Perspective imagistice și provocări clinice în bolile pancreatice; Hepatologie integrativă: metabolism, microbiom, inteligența artificială; Chirurgia abdominală extrahepatică la pacienții cu boală hepatică cronică avansată – o provocare clinică multidisciplinară; progrese în bolile gastrointestinale; Noutăți în managementul hepatitelor cronice; Tehnici noi în diagnosticul ecografic ș.a.
Congresul a fost organizat de către Disciplina și Laboratorul de gastroenterologie din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.














Comentarii