O masterandă a USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut primul loc la Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști

Publicat: 04.10.2022

Campionatul Internațional de OftalmologieAnna Bulgac, masterandă în anul I la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie  „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, specialitatea Optometrie clinică, a obținut locul I la ZOOM – Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști din regiunea Europei de Est și Sud-Est.

Concursul s-a desfășurat în două etape, prima fiind organizată la nivel național în data de 17 iunie 2022. Reprezentanta universității noastre a concurat cu alți 8 participanți, fiind cea care s-a calificat în finală. 

Cea de-a II-a etapă a concursului a avut loc în orașul Budapesta, Ungaria, unde au participat peste 20 de specialiști în oftalmologie și optometrie din peste 12 țări europene – câștigători ai etapelor organizate la nivel național. Anna Bulgac a devenit învingătoare a campionatului, revenind în țară cu titlul de „Cel mai bun specialist Zeiss în optică din Europa”. 

Masteranda a menționat că acest premiu este o onoare, dar și o mare responsabilitate: „Experiența obținută în cadrul acestui concurs îmi deschide noi uși în dezvoltarea mea ca specialist, ajutându-mă să ating cele mai înalte culmi ale succesului”. 

Sincere felicitări câștigătoarei pentru performanța înregistrată!

Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști
Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști
Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști
Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști
usmf
oftalmologie
optometrie
Campionatul Internațional pentru Oftalmologi și Optometriști
locul I
Optometrie clinică

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii